Când am început demersurile pentru înfiinţarea Centrului SensMedica, ne-am gândit îndelung la care sunt principiile şi valorile noastre, pe care dorim să i le insuflăm.
Am căutat inspiraţie la pacienţii noştri, în locul cărora am încercat să ne închipuim, la colaboratorii noştri, împreună cu care am pus bazele acestui demers şi la maeştrii cu care am avut ocazia să colaborăm.
Astfel au reieşit trei principii de bază – grija, siguranţa şi responsabilitatea
Aceste principii ne îndrumă permanent pentru a reuşi să oferim, mai mult decât un serviciu medical, o experienţă plăcută pacienţilor noştri. Aceasta implică crearea unui impact pozitiv asupra stării de sănătate dar şi asupra vieţii de familie şi profesionale.
,,SensMedica are la bază trei principii – grija, siguranţa şi responsabilitatea”
VALORILE NOASTRE
Grija
Aceasta înseamnă să…
- Punem pacienţii în centrul tuturor acţiunilor noastre
- Ne îngrijim de starea de bine generală a persoanei, respectând nevoile sale fizice, emoţionale şi spirituale
- Ascultăm pacienţii şi familiile lor şi să venim în întâmpinarea nevoilor lor
- Manifestăm compasiune şi empatie
- Tratăm pacienţii, familiile lor şi prietenii lor cu respect şi demnitate
- Fim gazde bune, politicoase şi prietenoase
- Implicăm activ şi transparent pacienţii în tot procesul diagnostic şi terapeutic
- Facem mai mult decât putem
- Activăm la cele mai înalte standarde profesionale şi de etică
- Să transmitem valorile noastre tuturor celor care ne acordă încrederea
Siguranţa
Aceasta înseamnă să…
- Ascultăm şi să acţionam în baza îngrijorărilor pacienţilor
- Fim deschişi şi transparenţi
- Ne străduim să atingem cele mai bune rezultate clinice pentru pacienţi
- Folosim informaţia şi evidenţele pentru a ne îmbunătăţi permanent
- Alocăm timp pentru formare şi dezvoltare
- Formăm o echipă puternică şi interdisciplinară
Responsabilitatea
Aceasta înseamnă să…
- Avem o atitudine deschisă şi proactivă
- Observăm şi să acţionăm asupra lucrurilor care trebuie îmbunătăţite
- Găsim soluţii noi şi creative la probleme
- Avem încrederea de a provoca şi de a răspunde pozitiv provocărilor
- Ne luăm angajamentul de a acţiona cât mai bine în funcţie de rolul fiecăruia şi de a depune eforturi pentru dezvoltarea personală
- Existe colaborare între factorii de decizie şi clinicieni
- Promovăm o imagine pozitivă a Centrului SensMedica în comunitatea noastră
- Fim onorabili şi de încredere
- Reducem impactul activităţii noastre asupra mediului înconjurător
- Nu ne abatem de la valorile noastre
Utilizarea acestui site este supusă unor termeni şi condiţii pe care le puteţi accesa aici.
Ne puteţi urmări şi pe reţelele de social media: FACEBOOK, INSTAGRAM, TWITTER