Dr Attila Tamas-Szora / Medic Primar – experienţă profesională şi contribuţii ştiinţifice:
Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca
2004-2010
A urmat cursurile Universităţii Clujene pe care le-a a absolvit în 2010. Înca din timpul facultăţii a manifestat o reală înclinaţie faţă de radiologie şi imagistică, realizându-şi lucrarea de licenţă în domeniul ultrasonografiei. A fost premiat cu premiul 2010 pentru activitatea ştiinţifică depusă.
2012-2015
Înscris la programul de doctorat, devine Doctor în Medicină prin susţinerea tezei intitulate ,,Contribuţii la studiul particularităţilor morfologice şi circulatorii ale cancerului cu celule renale utilizând computer tomografia şi ultrasonografia armonică cu contrast i.v. pentru optimizarea deciziei terapeutice”
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Departamentul de Radiologie şi Imagistică Medicală
2011-2014
Domnul doctor a aprofundat pe parcursul acestor ani specialitatea Radiologie Imagistică Medicală devenind astfel Medic Specialist. Participă în calitate de autor şi lector la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale.
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii
2014-prezent
Profesează în cadrul serviciului de Radiologie şi Imagistică al Spitalului, efectuează examinări ecografice şi radiologice variate, în cadrul gărzilor pentru secţiile de Pediatrie, Chirurgie Pediatrică, UPU Pediatrie, Neonatologie, Neurologie Pediatrică.
Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca
2015-prezent
Profesează în cadrul serviciului de Radiologie şi Imagistică al Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca (Spitalul Clujana) şi efectuează o varietate de examinări radiologice, computer tomografice, ecografice şi prin rezonanţă magnetică.
Dr Attila Tamas-Szora – expertiză medicală şi activitate ştiinţifică
Domnul doctor Attila Tamas-Szora îşi îmbunătăţeşte în mod continuu expertiza medicală prin participarea la cursurile şi conferinţele din domeniul imagisticii medicale. În paralel, depune o activitate ştiinţifică intensă, concretizată până în prezent prin 2 capitole de carte medicală, 28 de publicaţii în volume de rezumate/jurnale ale manifestărilor ştiinţifice şi prin 18 articole publicate în jurnale naţionale şi internaţionale de specialitate. În cadrul Sens Medica activează în cadrul EcoSens, departamentul clinicii care se ocupă de Ecografie şi imagistică medicală.
Profil FACEBOOK – Dr Attila Tamas-Szora