Dr Teodora Tamas-Szora / Medic Primar – experienţă profesională
Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
2004-2010
A urmat cursurile Universităţii Clujene şi a absolvit în 2010. Încă din timpul facultăţii a manifestat o reală înclinaţie faţă de patologia metabolică iar diabetul-zaharat a fost în centrul preocupărilor sale.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Secţia Clinică de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
2011-2015
A aprofundat pe parcursul acestor ani specialitatea de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice, devenind astfel Medic Specialist. Dr Teodora Tamas-Szora se dezvoltă într-o nouă arie importantă, cea a Nutriţiei adulţilor şi copiilor, pe care şi-o însuşeşte cu pasiune. Formarea profesională din cadrul instituţiei a fost încontinuu consolidată prin participarea la numeroase Conferinţe naţionale şi internaţionale. Aceasta s-a întâmplat nu doar ca şi simplu participant dar mai ales în calitate de autor şi coautor al unor prezentări ştiinţifice.
Dr Teodora Tamas-Szora – Medic Primar Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
Centrul Sens Medica
Din 2016 până în prezent
În calitate de Medic specialist în cadrul disciplinei Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice, Dr Teodora Tamas-Szora îşi continuă şi în prezent activitatea medicală înspre beneficiul şi folosul pacienţilor. De asemenea îşi completează în mod continuu formarea profesională prin participarea la sesiuni ştiinţifice din domeniul diabetului şi nutriţiei.
Profil de FACEBOOK al Dr Teodora Tamas-Szora
În afară de calitatea de medic specialist în cadrul centrului Medica Sens Medica, Dr Teodora Tamas-Szora este şi o mamă care încearcă să aplice şi în familie acelelaşi principii pe care le promovează pacienţilor săi. Aceasta ar fi o dovadă în plus în favoarea valabilităţii şi aplicabilităţii acestor principii în viaţa de zi cu zi.
Departamentul DiabSens din cadrul clinicii Sens Medica este cel responsabil pentru specialitatea clinică medicala Diabet Zaharat şi boli metabolice. Acesta se dedică îmbunătățirii calității vieții și sănătății pacienţilor cu diabet zaharat tipul 1 si 2.
Departamentul NutriSens din centrul nostru medical este cel care acoperă problemele de nutriţie ale adulţilor şi copiilor pentru îmbunătăţirea stării de bine a acestora.